Serviciile Complexului 

Se adresează:

persoanelor fără adăpost care au împlinit vârsta de 18 ani, pot fi cazate în Adăpostului de Urgență, în perioada noiembrie – martie;

 

persoanelor fără adăpost care au împlinit vârsta de 18 ani, cu ultimul domiciliu stabil în municipiul Bucureşti şi care au încheiat un contract de muncă cu un angajator, pe perioadă nedeterminată, sau fără venituri, pot fi cazate în Centrul Rezidenţial, pe perioada a 6 luni calendaristice de la data semnării contractului pentru furnizarea serviciilor sociale, cu posibilitatea posibilitatea prelungirii perioadei de şedere cu alte 6 luni;

 

persoanelor fără adăpost, care au împlinit vârsta de 60 ani, cu ultimul domiciliu stabil în municipiul Bucureşti şi care beneficiază/nu beneficiază de pensie de limită de vârstă/anticipată/anticipată parţială/de invaliditate, pot fi cazate în cadrul Căminului pentru persoane vârstnice, pe perioadă nedeterminată, începând cu data semnării contractului pentru furnizarea serviciilor sociale; de asemenea, persoanele cu vârsta sub 60 ani şi care beneficiază de orice tip de pensie, sunt eligibile spre a fi cazate în cadrul acestui centru;  

 

familiilor tradiţionale/monoparentale fără adăpost, cu cel puţin un membru al familiei cu ultimul domiciliu stabil în Bucureşti, cu cel puţin un copil minor iar părinţii/părintele să fi împlinit 18 ani, pot fi cazate în cadrul Adăpostului de Urgenţă pentru familii, pentru o perioadă de 60 de zile calendaristice, începând cu data semnării contractului pentru furnizarea serviciilor sociale, cu posibilitatea prelungirii perioadei cu 30 de zile calendaristice.